Îmi doresc să îți explic în câteva minute ce este branding-ul și de ce este atât de important, fie că obiectul îl face o companie sau o persoană.
Imaginează-ți că ți s-ar da ca temă să concepi un hotel al brand-ului Nike și altul al brand-ului Christian Dior. Nu-i așa că nu ați avea nevoie de prea multe detalii? Nu-i așa că aveți deja în minte diferențiatorii? Promisiunea pe care o fac fiecare dintre aceste două brand-uri este diferența.
Brandul este cel mai mare activ al companiei tale – a cărui sănătate trebuie cultivată și monitorizată.
Un brand există pentru a aduce împreună o afacere și publicul său țintă. Acesta este rolul brandului.
Ca strateg în branding, înainte de a elabora un plan, înțeleg publicul în detaliu pentru a mă conecta cel mai bine cu el, pentru a-mi modela percepțiile și a influența deciziile de cumpărare.
Prin urmare, strategia de brand este: Planul pentru modul în care brandul se va exprima, inclusiv mesajul, personalitatea și aspectul său vizual.
Brandingul începe cu o sesiune de descoperire.
Rolul meu, ca marketer conștient, în momentul în care sunt implicată într-un proces de (re)branding este de a crea și realiza auditul de brand. Un proces de evaluare a poziționării brandului pe piață, de înțelegere a punctelor forte și slabe ale acestuia și de propunere a căilor/instrumentelor de dezvoltare a acestuia pe piață.
Întreg acest parcurs este o călătorie fascinantă atât pentru mine, fiindcă descopăr un nou business, ascultând, înțelegând și completând cu soluțiile potrivite în atingerea scopului acestuia, cât și pentru client, antreprenorul, care trece prin propriul proces de transformare din interior spre exterior. Aceste sesiuni de lucru sunt aprofundate și critice pentru dezvoltarea strategică a brandului.
Auditul unui brand include trei etape care implică:
- Branding intern – valorile (comportamentele brandului), viziunea, misiunea (angajamentul brandului), poziționarea brandului (diferențiatoarele și valoarea brandului)
- Branding extern – logo-ul business-ului, materiale publicitare și de marketing, relațiile publice, website-ul, prezența pe rețelele sociale, e-mail marketing, marketing de conținut și așa mai departe
- Experiența clienților – procesul de vânzare, asistența acordată acestora și principiile serviciilor dedicate lor.
Toate aceste elemente definesc:
- La ce se angajează brandul
- Cum se comportă
- Cum este diferit
- Valoarea pe care o oferă.
Cu alte cuvinte, aceste elemente definesc „Metodologia” brandului. Răspund la întrebarea:
Care este „Calea ta” și de ce este important acest lucru pentru tine?
De ce faci ceea ce faci?
Scopul poate reprezenta motivul de bază în spatele de ce-ului unui brand să își vândă produsele și serviciile sau poate fi platforma care motivează de ce organizația există pe lume.
Primul scop al brand-ului, acela de a fi, se referă la prezența acestuia în viața clienților. Majoritatea brandurilor și companiilor orientate către scop necesită claritate în a motiva și un mijloc de a le ține responsabile față de promisiunile pe care le fac.
Livrabilele unui proiect de (re)branding
#1 Brandul intern: scopul, viziunea, misiunea, valorile și cultura internă
#2 Publicul țintă (personae): provocări, puncte dureroase, investiție emoțională, customer journey (instrumentele de lucru pot studii cantitative și/sau calitative ale clienților existenți și o evaluare a comportamentului lor de consum în social media etc.)
#3 Analiza competitivă
#4 Strategia de poziționare
#5 Personalitatea (arhetipul) și vocea brandului
#6 Mesajele cheie
#7 Povestea brandului
#8 Manualul de brand: logo, typography, paleta de culori, stil, imagini, elemente digitale, elemente fizice de comunicare.
#9 Livrabilele de marketing (strategie & execuție)
- Analiza canalelor de comunicare
- Planul de Marketing
- Design grafic
- Conținut
- SEO
- Publicitate
- Analiza și raportarea (măsurarea performanței)
Ca marketer conștient, cum pun în practică toate acestea într-un proces de (re)branding?
În acest sens e numai potrivită prezentarea unui studiu de caz 😀
De această dată, vă voi povesti despre procesul de rebranding al unui proiect de e-commerce, www.smart-pc.ro, la care lucrez și care a căpătat contur în interiorul companiei și, urmează să fie comunicat publicului în primăvara acestui an.
Cine este, ce oferă și care este rolul asumat de smart-pc.ro?
Răspunsurile la aceste trei întrebări sunt din partea celui care deține propria marcă, smart pc, antreprenorul brașovean -Tony Barbu.
Acum trei ani, Tony și-a transformat propria pasiune și joacă într-un business.
- “În primul rând suntem parteneri, nu vânzători de echipamente IT. Ne bucurăm când o vânzare e făcută, pentru că în acel moment clientul devine partenerul nostru și suntem alături de el oricând are nevoie de ajutor.
- Oferim soluții de creștere a productivității, „jucării” de petrecere a timpului liber și socializare, sfaturi corecte despre ce merită și nu merită în materie de tehnologie, care ajută clienții să ia decizii informate în ceea ce privește achiziția de echipamente IT. Serviciile oferite sunt pentru oamenii care cred că viitorul stă în tehnologie.
- Rolul nostru este de a vă împrieteni cu tehnologia. Clientul nu primește un calculator, ci primește acces la noi experiențe și oportunități de dezvoltare.”
Ce înseamnă procesul de rebranding smart pc, până la acest moment?
Concluziile analizei de brand intern și extern au relatat elementele esențiale care merită valorificate în rebranding, și anume:
POZIȚIONAREA DE BRAND
= Lucrăm cu grijă și pasiunea unui artizan, fiind atenți la orice detaliu și punând suflet în tot ceea ce iese din mâna noastră.
PROMISIUNEA CLIENT
= Orice ar fi, oriunde l-ai folosi, NOI știm EXACT de ce ai nevoie TU!
SLOGAN
= Level up your passion
Cum se traduce în design grafic?
Graphic Designer & Creative Mind: Denisa Tara, alături de care am creat povestea brandului smart pc.
Vă voi ține la curent cu evoluția proiectului, dezvoltarea noii direcții, de la strategie la comunicarea către echipă, clienți, parteneri.
—
Sunt Sofia Grigore, iar noi impreună suntem pe cale să descoperim ce te face pe tine să ieși din mulțime. Împreună vom descoperi de ce afacerea ta merită toată atenția publicului tău și care este promisiunea pe care o vei ține, indiferent de ce se întâmplă pe piață.
Pentru mai multe date despre ceea ce înseamnă un astfel de proces în construcția strategiei de (re)branding pentru compania ta te invit să purtăm o primă discuție în acest sens. Mă poți contacta telefonic, +40 799 885 905, sau prin e-mail la adresa marketer@sofiagrigore.ro.
Arată-mi ce ești, iar eu îți voi arăta în ce ai putea să te transformi.
Marketer Conștient
I am because we are.